Premier League programează marți, 11 ianuarie, de la ora 21:45, un meci din etapa a 18-a. Este o partidă amânată din pricina pandemiei (Southampton vs Brentford), în condițiile în care în campionatul Angliei s-au disputat 21 de runde.

Pontul zileiFoto: Profimedia

Tot marți seară (ora 22:00) ar fi trebuit să joace și Everton - Leicester, decalat tot din runda cu numărul 18.

Duminică seară, 9 ianuarie, a venit anunțul: partida a fost amânată din nou, la cererea oaspeților, din cauza cazurilor de COVID-19, a accidentărilor și a jucătorilor aflați la Cupa Africii pe Națiuni.

Pentru a evita amânarea din cauza COVID-19, cluburile din Premier trebuie să aibă la dispoziție 14 jucători (13 de câmp plus un portar).

Există cazul echipei Liverpool. Trupa "cormoranilor" a fost nevoită să amâne semifinala Cupei Ligii împotriva lui Arsenal, întrucât avea toți portarii - de la Alisson până la Loris Karius, revenit la club după împrumuturile la Besiktas și la Union Berlin - cu cazuri pozitive.

La sfârșitul lunii decembrie 2021, numărul oficial de jucători din Premier vaccinați era de 77% cu cel puțin două doze și de 84% cu cel puțin primul vaccin.

Dintre cluburi, Wolverhampton a luat problema cel mai în serios: tot lotul a fost vaccinat de cel puțin două ori.

Până acum, în Anglia au fost deja amânate 18 meciuri de primă ligă și unul de Cupa Ligii. Primul caz de amânare a fost meciul Brighton-Tottenham, de pe 12 decembrie, după ce, cu 3 zile mai devreme, londonezii și-au decalat și meciul din Conference League cu Rennes, din cauza celor 13 cazuri de COVID ale celor de la Spurs (jucători și staff).

Cea mai sacrificată rundă a fost cea din 18-19 decembrie, cu 6 meciuri din 10 amânate. Liverpool și City au fost și încă mai sunt în mare pericol.

Liderul din Anglia a avut, la un moment dat, 21 de cazuri pozitive: 14 angajați ai clubului, printre care Guardiola și adjunctul Juanma Lillo, și 7 jucători de la prima echipă, aflați toți în izolare.

Acum două săptămâni, cazurile de COVID constatate în rândul personalului și jucătorilor din Premier au fost de 94 din 14.250 de teste, în scădere cu circa 10% față de săptămâna încheiată pe 26 decembrie.

Întotdeauna, Consiliul de Conducere al Premier League este cel care ia decizia finală dacă amână sau nu un meci.

În Anglia, autoritățile sanitare nu pot opri echipele de la joc. Desigur, Consiliul de Administrație și directorul executiv urmează sfaturile și indicațiile Agenției pentru Securitatea Sănătății din Marea Britanie, dar apoi gestionează totul în deplină autonomie, după o evaluare atentă a situației.

În plus, Consiliul Premier ia în considerare nu numai numărul de cazuri negative, ci și starea generală a echipelor.

Superbet propune GG (Ambele Marchează) pentru cota 1.8.

Southampton vs Brentford GG
Cotă 1.8

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol