​Simone Tempestini s-a impus în Raliul Ungariei și a devenit primul pilot român din istorie care câștigă o etapă din Campionatul European de Raliuri, informează Agerpres.

Simone TempestiniFoto: GREGORY LENORMAND / AFP / Profimedia

Simone Tempestini și Sergiu Itu, victorie în Raliul Ungariei

De 8 ori campion naţional absolut al României, Tempestini a avut un parcurs impecabil în Ungaria (prima etapă a sezonului 2024 din competiţia continentală) la bordul modelului Skoda Fabia RS Rally2, alături de copilotul Sergiu Itu.

Pilotul de la Napoca Rally Academy a câştigat două dintre cele 13 probe speciale, iar în alte şase a fost pe podium, iar la finalul celor aproape 190 de kilometri a fost cronometrat cu timpul de 1:52:50.4, cu 17 secunde mai rapid decât ocupanţii locului al doilea, francezii Franceschi Mathieu/Andy Malfoy (Skoda Fabia RS Rally2). Podiumul a fost completat de ungurii Miklos Csomos/Attila Nagy (Skoda Fabia Evo), la 29.9s.

Bogdan Cuzma şi daneza Ditte Kammersgaard (Skoda Fabia RS) s-au clasat pe poziţia a 17-a, la 12:27.2 de învingători.

Echipajul Cristiana Oprea/Alexia Parteni (Opel Corsa Rally4) a ocupat locul 8 la secţiunea ERC4, cu timpul de 2:30:12.1.

„Suntem extrem de bucuroşi, nici nu ştiu ce să spun după această etapă. Nu ştiu câţi au crezut în şansele noastre de a câştiga o etapă. Ne-am simţit excelent aici, în Ungaria, suntem bucuroşi că am dus tricolorul pe prima treaptă a podiumului, mai ales că aţi văzut cu toţii câţi piloţi de top au venit la etapă.

Nu vom avea timp de petrecut, sezonul abia a început şi va trebui să muncim la fiecare kilometru de probă specială. Ne dorim să scriem o pagină frumoasă de istorie pentru motorsportul românesc” - Simone Tempestini, care în urmă cu 8 ani devenea campion mondial de juniori, citat de Agerpres.

Printre cei aproape 80 de piloţi care au luat startul se numără neozeelandezul Hayden Paddon (campion european en titre), spaniolul Efren Llarena (campionul european din 2022), letonul Martin Sesks (vicecampionul european) sau Mikko Heikkila (campionul Finlandei).

Un total de 28 de modele cu configuraţie Rally2, asemănătoare cu cea a maşinii lui Tempestini, au fost pe traseul de concurs de-a lungul celor trei zile.

De știut:

  • Este pentru prima oară când un pilot român nu doar termină pe podiumul unei etape din istoria modernă a Campionatului European de Raliuri, dar mai ales câştigă un raliu de acest nivel.
  • Astfel, Tempestini devine liderul la zi al sezonului 2024 în cea mai importantă competiţie europeană de raliuri, cu 33 de puncte, în urma sa clasându-se francezul Mathieu, cu 29 de puncte.
  • În acest an sunt programate un total de 8 etape. După Ungaria urmează raliurile din Spania, Suedia, Estonia, Italia, Cehia, Marea Britanie şi Polonia.
  • În 2022, sportivul născut în Italia, dar stabilit în România de aproape 15 ani, iar din 2016 şi oficial cetăţean român, a fost aproape de a termina pe podiumul final al Campionatului European de Raliuri. Din cauza problemelor financiare, nu a mai putut ajunge la ultimele două etape, astfel că a încheiat pe patru.
  • În acelaşi timp, alături de Titi Aur, Tempestini deţine recordul de titluri naţionale în România, ambii având câte 8. Dacă va deveni campion şi anul acesta, atunci clujeanul va deţine recordul absolut în raliul autohton la numai 30 de ani.