Honda și Red Bull vor continua colaborarea și după acest sezon competițional din Formula 1, la finalul căruia compania japoneză se va retrage din "Marele Circ".

RedBull si HondaFoto: redbullracing.com

Deși în 2022 Honda nu va mai face parte din constructorii Formulei 1, Red Bull va continua să folosească motoare dezvoltate de niponi.

Acest angajament se va finaliza în 2023, moment în care cele două entități vor continua cooperarea în ceea ce privește programele pentru tinerii piloți.

Programele respective au avut ca finalitate promovarea lui Yuki Tsunoda în Formula 1 anul acesta, el evoluând pentru echipa Alpha Tauri, controlată de Red Bull.

Honda a stabilit că va părăsi "Marele Circ" la finalul actualului sezon pentru a se concentra pe producerea vechiculelor de șosea cu zero emisii, conformBBC.

Christian Horner, directorul Red Bull, a declarat că echipa a colaborat excelent cu Honda și "niciuna dintre părți nu vede decizia ca finalul poveștii".