Echipa a doua a clubului Steaua a fost desfiintata, renuntandu-se in acest fel si la locul avut in Liga a doua, informeaza Gazeta Sporturilor. Jucatorii echipei Steaua II vor fi transferati la Unirea Urziceni, cu exceptia lui Zapata si Baciu, care se vor reintoarce la Steaua, in Liga 1.

Steaua II, desfiintataFoto: Agerpres

Noua echipa a Urziceniului urmeaza a fi antrenata de fostul secund al lui Ronny Levy, Gabriel Caramarin.

"Da, este adevarat am renuntat la locul pe care-l aveam in Liga a II-a, am desfiintat echipa. Toti jucatorii vor merge la Unirea Urziceni din aceasta seara unde vor face si primul antrenament cu noua lor echipa. Raman la Steaua, Robinson Zapata si Eugen Baciu care vor lucra cu Ilie Dumitrescu, iar la Urziceni vor mai pleca Andrei Ionescu si Mihai Onicas", a declarat finantatorul Stelei, Gigi Becali, pentru gsp.ro.

Steaua a transferat saptamana trecuta sase jucatori de la Unirea Urziceni: George Galamaz, Ricardo Gomez, Marius Bilasco, Marius Onofras, Laurentiu Marinescu si Iulian Apostol. Unirea Urziceni si Steaua se vor intalni in Liga 1 saptamana viitoare, in etapa a saptea.