Paris Sain Germain a făcut încă un pas către un nou titlu de campioană în Ligue 1, după ce s-a impus cu scorul de 4-1 în fața lui Lyon, în etapa cu numărul 29 din campionatul Franței.

Jucatorii echipei PSGFoto: Clement Mahoudeau / Xinhua News / Profimedia

>> VIDEO Real Madrid, victorie în prelungiri cu FC Barcelona – Un nou episod spectaculos din El Clasico

PSG - Lyon 4-1

Fără Kylian Mbappe, care a fost rezervă neutilizată, PSG s-a distrat în meciul contra rivalei Lyon și s-a impus fără emoții, scor 4-1.

Gruparea pregătită de Luis Enrique a deschis scorul după doar 3 minute, după un autogol al lui Matic, iar Beraldo a majorat avantajul din pasa lui Barcola, în minutul 6.

Goncalo Ramos a făcut 3-0 în minutul 32, din pasa lui Hakimi, iar oaspeții au redus din diferență prin Nuamah (min 36), care a punctat cu un șut din marginea careului.

Până la pauză a fost stabilit și scorul final, asta după ce Goncalo Ramos a marcat iarăși, din pasa lui Marco Asensio.

Rezumatul partidei PSG - Lyon:

Ligue 1, clasament

1. PSG 66 puncte

2. AS Monaco 55p

3. Brest 53p

4. Lille 52p

5. Nice 47p

6. Lens 46p

7. Rennes 42p

8. Lyon 41p.