Cosmin Olăroiu (54 de ani) a răbufnit cu privire la situația de la echipa sa, Sharjah FC, din Emiratele Arabe Unite, după egalul din campionat de pe teren propriu cu Emirates Club (3-3), a treia remiză consecutivă pentru Sharjah și al patrulea duel fără victorie din întrecerea internă a EAU.

Cosmin OlaroiuFoto: ChinaImages / ddp USA / Profimedia

Sharjah FC ocupă doar locul cinci în clasament, cu 29 de puncte, la mare distanță de liderul Al Wasl (48 de puncte). În plus, echipa pregătită de Cosmin Olăroiu a fost eliminată recent şi din Cupa Preşedintelui, în faza sferturilor de finală, 3-4 cu Al Ahli Dubai.

„Am făcut multe greşeli şi am primit uşor goluri. Din nefericire, acesta este nivelul actual. Am 6 jucători străini, iar mulţi dintre ei au probleme care nu le permit să revină la nivelul lor obişnuit. Sincer, m-am săturat să vorbesc despre aceste subiecte. Ar fi multe de vorbit, dar e suficient pentru acum”, a spus Olăroiu.

Citește mai departe pe GSP.ro