Edi Iordănescu, selecționerul naționalei României, a afirmat că regula cartonaşului albastru pe care IFAB vrea să o introducă în fotbal este o inepţie.

Edi IordanescuFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Va apărea cartonașul albastru în fotbal - Ce reprezintă acesta

Cartonașul albastru este o inepție, spune selecționerul Edi Iordănescu

Cartonaşul ar urma să fie acordat pentru proteste sau faulturi, iar jucătorul sancționat ar fi nevoit să stea pe tușă zece minute.

„Cartonaşul albastru = o inepţie !! Unii se plictisesc în birouri !! În ritmul asta, curând se va sta cu manual de utilizare pe bancă, să confrunţi regulamentul live !!” - Edi Iordănescu pe Facebook.

FIFA a reacţionat însă precizând că relatările din presă sunt „incorecte şi premature”.

„FIFA doreşte să clarifice faptul că relatările privind aşa-numitul 'cartonaş albastru' la nivelul elitei fotbalistice sunt incorecte şi premature.

Orice astfel de teste, dacă vor fi puse în aplicare, ar trebui să se limiteze la testarea în mod responsabil la nivelurile inferioare, o poziţie pe care FIFA intenţionează să o reitereze atunci când acest punct de pe ordinea de zi va fi discutat în cadrul AGA IFAB din 2 martie”, a anunțat FIFA, potrivit News.ro.

Ar fi pentru prima dată când se va introduce un nou cartonaş disciplinar de la aplicarea cartonaşelor galbene şi roşii, la Cupa Mondială din 1970.