Echipa națională de fotbal a României a reușit calificarea la turneul final al Euro 2024 din Germania, iar selecționerul Edi Iordănescu va putea conta încă din primul meci și pe Valentin Mihăilă, eliminat în partida cu Israel.

Valentin MihailaFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia

Valentin Mihăilă, o etapă de suspendare din partea UEFA – Fotbalistul Parmei poate juca în primul meci la Euro

Eliminat direct în minutul 84 al meciului cu Israel din preliminarii, Valentin Mihăilă a primit din partea UEFA o singură etapă de suspendare, care s-a consumat la ultima partidă a grupei preliminare cu Elveția.

Astfel, mijlocașul italienilor de la Parma nu va rata primul meci al României de la turneul final al Campionatului European.

„Comisia de Etică și Disciplină UEFA a anunțat azi decizia în ceea ce privește eliminarea lui Valentin Mihăilă în partida Israel – România, 1-2, disputată pe 18 noiembrie, la Felcsut, în Ungaria.

Vali Mihăilă și-a aflat sentința după ce a văzut cartonașul roșu în penultimul joc din preliminariile pentru EURO 2024. În minutul 84 al partidei cu Israel, Vali a văzut direct cartonașul roșu după un fault asupra lui Dor Turgeman.

Departamentul Juridic al FRF l-a sprijinit pe jucătorul Parmei la Comisia de Etică și Disciplină UEFA, sanctiunea dispusa fiind o suspendare de o singură etapă. Cum Valentin Mihăilă nu a fost utilizat în partida cu Elveția, ultima din preliminariile EURO, acesta va fi disponibil încă de la startul EURO 2024, în eventualitatea în care va fi convocat” – a anunțat FRF, pe site-ul oficial.