În Greaca, în liga a cincea din Giurgiu, muncitorii devin fotbaliști în weekend. Vestiarul e o încăpere imposibil de folosit, terenul e ceva ce nici măcar nu seamănă cu gazonul. E greu de tot să fii arbitru în liga a cincea. Nu mai e chiar ca pe vremuri, atunci când povestea Ion Crăciunescu că îl băteau aproape să-l omoare minerii la Anina, dar ai alte suferințe.
Terenul denivelat și chel e un lux în comparație cu starea în care se găsesc așa-zisele vestiare. E o casă părăsită împărțită în trei încăperi minuscule. Construcția ar fi bună pentru un film de groază, ea conține deja câteva șabloane din horroruri clasice.
Pereții sunt crăpați atât de rău încât din afară poți vedea în vestiar. Pe jos e un beton mâncat de intemperii, podeaua arată mai mult ca un câmp părăsit decât ca una dintr-un vestiar real.
De silă, arbitrii își pun niște pungi din plastic pe jos înainte să se schimbe pentru joc. Oaspeții refuză experimentul și aleg să se echipeze în mașinile proprii.
