Formația lui Cristiano Ronaldo, Al-Nassr, s-a impus l-a limită în confruntarea cu Damac, echipa antrenată de Cosmin Contra, scor 2-1, în etapa a zecea din Arabia Saudită.

Cosmin ContraFoto: Lise Aserud / AFP / Profimedia

Nicușor Stanciu, cel mai bun jucător de pe teren în duelul Al-Nassr – Damac

Elevii lui Cosmin Contra nu s-au lăsat intimidați de vedetele lui Al-Nassr și au deschis scorul în prelungirile primei reprize.

Nicușor Stanciu a oferit o pasă de senzație peste toată apărarea adversă, iar mingea ajunsă la N'Koudou a fost trimisă de acesta în plasă.

La șapte minute de la reluare, Talisca a restabilit egalitatea, după ce l-a surprins pe portarul Zeghba cu o execuție din lovitură liberă.

În minutul 56, Cristiano Ronaldo a ieșit și el la rampă, cu un șut perfect, tot din fază fixă, de la 25 de metri, stabilind scorul final.

Chiar dacă pe teren au fost Talisca, Laporte, Fofana, Mane sau Ronaldo, jucătorul meciului a fost desemnat românul Nicolae Stanciu, care a primit cea mai mare notă, 8,2.

Rezumatul partidei dintre Al-Nassr și Damac FC