​Adrian Mutu s-a despărțit sâmbătă de Rapid București, iar antrenorul a fost prezentat marți la Neftchi Baku, echipă din Azerbaidjan.

Adrian MutuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Adrian Mutu, noul antrenor al echipei Neftchi Baku

Mutu (44 ani) îi ia locul lui Laurențiu Reghecampf și va avea un salariu de 700.000 de euro pe an, potrivit DigiSport.

„Neftchi este un club cu cea mai mare și mai puternică bază de fani din Azerbaidjan. Fanii celor de la Neftchi sunt recunoscuți în Europa pentru loialitatea și sprijinul lor. Sunt sigur că voi lega o relație bună cu ei, pentru că, până la urmă, orice facem, o facem pentru fanii noștri.

Obiectivul meu este să readuc Neftchi la locul care i se cuvine - cea mai înaltă poziție în Azerbaidjan și să reprezint cu mândrie Azerbaidjanul în Europa. Cred că Neftchi va obține un mare succes pe terenurile de fotbal europene” - Adrian Mutu.

În sezonul precedent, Neftchi Baku a terminat pe locul 3 în campionatul Azerbaidjanului (68 puncte), după Qarabag (90p) și Sabah Baku (81p).

De știut:

  • Mutu a sosit în Giulești în martie 2022, conducând Rapidul în 56 de partide.
  • Cu Adrian Mutu pe bancă, Rapid a înregistrat 28 de victorii, 12 egaluri și 16 înfrângeri (golaveraj 96-65).
  • Mutu a preluat „banca” giuleștenilor înainte de play-out-ul sezonului 2021/22, atunci când Rapid a terminat pe poziția a noua. În stagiunea trecută, Rapid a încheiat campionatul pe poziția a cincea, fiind eliminată în grupele Cupei României.