La primul meci după instalarea pe banca celor de la Damac în Arabia Saudită, Cosmin Contra a învins Al Taee, echipa antrenată de un alt român, fostul selecționer Mirel Rădoi.

Cosmin ContraFoto: Lise Aserud / AFP / Profimedia

Al Taee – Damac 1-3, în derbiul românilor din Arabia Saudită

Elevii lui Mirel Rădoi au deschis scorul în minutul 33 prin Harzan și au intrat la pauză în avantaj.

În partea secundă, oaspeții au adus egalarea în minutul 46, prin Al Sarhani, iar Making a marcat pentru 2-1 în minutul 64.

Scorul final a fost stabilit zece minute mai târziu, când fundașul lui Rădoi, Al Jabeeri și-a învins propriul portar.

După 20 de etape disputate în Arabia Saudită, noua echipă a lui Cosmin Contra a depășit în clasament Al Taee și se află pe poziția a șaptea, ambele având câte 25 de puncte, diferența fiind făcută de golaveraj.