Selecționerul Edi Iordănescu are motive de îngrijorare înaintea partidelor României cu Andorra și Belarus din preliminariile Euro 2024. Căpitanul Vlad Chiricheș a ieșit accidentat în ultima partidă de campionat.

Vlad Chiricheș, Cremonese - Serie AFoto: Francesco Scaccianoce/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Vlad Chiricheș s-a accidentat din nou

Titular la Cremonese în partida cu fosta sa formație Sassuolo, din etapa a 25-a din Serie A, Vlad Chiricheș s-a accidentat în prima repriză.

La scorul de 1-0 pentru Sassuolo, fundașul central a solicitat îngrijiri medicale în minutul 33 al partidei, iar două minute mai târziu a fost înlocuit cu Luka Lochoshvili.

Dacă accidentarea se va dovedi una de durată, selecționerul va trebui să găsească un înlocuitor pentru căpitanul primei reprezentative.

România va debuta în grupa de calificare la Campionatul European din 2024 pe 25 martie, în deplasarea din Andorra.