Dan Petrescu a declarat înainte de debutul campioanei CFR Cluj în primul tur din preliminariile UEFA Champions League (contra armenilor de la Pyunik Erevan) că fotbalul românesc „este un dezastru”.

Dan PetrescuFoto: cfr1907.ro

CFR va disputa primul meci în Armenia, pe 5 iulie, de la ora 19:00, în direct pe Digisport 1 și LiveScore pe HotNews.ro.

Manşa secundă va avea loc la Cluj-Napoca, pe 13 iulie, de la ora 21:30.

Dan Petrescu susține că fotbalul românesc „este un dezastru” înainte de debutul lui CFR Cluj în preliminariile Champions League

Antrenorul lui CFR Cluj susține că în afară de echipa sa, fotbalul românesc este „la pământ”.

„Fotbalul românesc e dezastru, în ultimii cinci ani nu a făcut nimeni nimic, în afara CFR-ului. Nici la nivel de echipă naţională, nici la nivel de cluburi.

Dacă jucăm cu campioana Armeniei, care a bătut România, eu zic că ei sunt favoriţi. Armenia a bătut România, să nu uitaţi asta!

Fotbalul românesc e dezastru. Suntem dezastru în momentul de faţă. Oricine ne prinde, ne bate! Şi la nivel de club, şi la nivel de echipă naţională.

Dar sper în continuare CFR să menţină rezultatele din ultimii ani şi să ajungem într-o grupă de cupă europeană. Dacă se ajunge într-o grupă europeană, CFR îşi face datoria” - Dan Petrescu, conform AS.ro.

Dacă va trece de FC Pyunik, formația lui Dan Petrescu va evolua în turul doi împotriva învingătoarei dintre Dudelange (Luxemburg) și FK Tirana (Albania).

Cine este Pyunik Erevan

În sezonul recent încheiat, Pyunik a cucerit al 15-lea său titlu de campioană a Armeniei, acesta fiind un record. A fost mult dramatism, Pyunik având la finalul stagiunii doar un singur punct avans peste FC Ararat-Armenia, contracandidata de la lupta pentru titlu.

Va fi prima întâlnire din cupele europen dintre Pyunik și o echipă din Liga 1. De-a lungul timpului, CFR a jucat împotriva unei formații din Armenia: 5-0 și 2-0 în turul al treilea preliminar al Europa League cu FC Alaşkert, în sezonul 2018.