Arbitrul tunisian Sadeq al Salmi a fost lovit în timpul victoriei echipei Renaissance Sportif de Berkane (Maroc) contra celor de la Al Masry (Egipt), scor 1-0, duminică, în returul sferturilor de finală din Cupa Confederaţiei Africane, scrie AFP.

Arbitru tunisian, lovit in timpul unui meci din Cupa Confederatiei AfricaneFoto: Captura YouTube

După un meci extrem de disputat, în care banca tehnică a marocanilor s-a plâns constant de deciziile arbitrului, Sadeq al Salmi a decis să excludă doi jucători ai echipei egiptene.

Ulterior, un membru al staff-ului formaţiei Al Masry l-a lovit cu pumnul în faţă pe „central”, apoi cu piciorul, înainte ca personalul de securitate să intervină.

Renaissance Sportif de Berkane s-a calificat în semifinalele Cupei Confederaţiei, echivalentul Europa League, în ciuda faptului ca a pierdut prima manşă (2-1), în Egipt, scrie Agerpres.