Ucraineanul Alan Aussi va avea parte de „un moment foarte special” marţi, când va juca pentru Borussia Dortmund în meciul de caritate cu Dinamo Kiev, formația pentru care evoluează în mod normal fotbalistul refugiat.

Alan AussiFoto: bvb.de

Borussia Dortmund va întâlni marţi seară pe Dinamo Kiev, echipă antrenată de Mircea Lucescu, într-un meci al cărui încasări vor fi donate unei organizaţii umanitare din Ucraina.

„Doi dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt în prima linie a frontului. Îi contactez în fiecare zi pentru a afla dacă mai sunt în viaţă. Este greu pentru mine şi pentru familiile lor, pentru că fiecare zi ar putea fi ultima.

Este un moment foarte special (n.r. meciul caritabil). E greu să te concentrezi pe fotbal. Dar sunt un profesionist şi voi face tot posibilul. Mulţi oameni au nevoie de aceşti bani, nu au casă şi nu au ce mânca”, a declarat Alan Aussi, care a fugit din Ucraina după invadarea Rusiei în februarie.

Fundaşul central în vârstă de 20 de ani a jucat pentru echipele Under-19 şi Under-21 de la Dinamo, iar de când a fugit din Ucraina se antrenează cu echipa Under-23 a lui Dortmund. El va juca la echipa principală a lui Dortmund marţi seară.

În jur de 25.000 de bilete au fost vândute pentru joc, dar deţinătorii de paşapoarte ucrainene beneficiază de intrare gratuită. Arbitrul ucrainean Denis Schurman, care a părăsit ţara devastată de război şi acum locuieşte cu familia la Hamburg, va oficia prima repriză.

Dinamo Kiev, clubul emblematic al fotbalului ucrainean, a început o serie de meciuri amicale împotriva marilor cluburi europene la mijlocul lunii aprilie, cu Legia Varşovia, menite să strângă fonduri pentru ţara aflată în război. De atunci a mai jucat împotriva clubului turc Galatasaray şi a CFR Cluj, scrie News.ro.