România va întâlni reprezentativa Israelului, iar Edi Iordănescu a vorbit despre problemele de sănătate ale tricolorilor, selecționerul fiind nevoit să improvizeze o echipă pentru meciul amical care va avea loc marți.

Edi IordanescuFoto: Captura YouTube

Meciul României cu Israel de pe stadionul din Netanya va avea loc marți, de la ora 20:45, urmând să fie LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Pro X.

Naționala României, lovită de probleme medicale înaintea amicalului cu Israel

Răzvan Marin, Alexandru Mitriță, Florin Tănase și Deian Sorescu au fost testați pozitiv cu Covid-19 după meciul cu Grecia, iar Edi Iordănescu i-a convocat de urgență pe Claudiu Petrila și Darius Olaru.

De asemenea, selecționerul nu se poate baza pe Alexandru Maxim (afectat de o viroză respiratorie) și pe Mario Camora (probleme musculare).

„Suntem în faţa unui nou test, aşteptam mult această acţiune, chiar dacă au fost puse înaintea numirii mele, sunt două echipe competitive. Sunt momente care trebuie valorificate. Factorii externi ne-au influenţat mult starea de spirit şi deciziile.

De la meciul cu Grecia am pierdut şase jucători, patru cu Covid-19, unul cu viroză, unul cu probleme musculare. Am adus doi tineri. Am venit cu emoţii, în ziua deplasării am mai făcut o testare la Bucureşti şi aici şi ne bucurăm că este bine. Sper ca la ora jocului să avem 23 de jucători pe foaie şi să facem un prim 11 cât mai competitiv.

Au fost multe jocuri în trecut şi amicale cu Israelul. Tradiţia şi istoria au rolul lor, dar nu ne construim viitorul pe asta. Mi-am dorit interacţiune cât mai multă cu jucătorii, să ne cunoaştem, să pregătm ce urmează.

Nu este uşor, staful medical a avut multe nopţi albe, am avut trei focare diferite de viroză, gripă şi Covid-19. A fost o stare foarte proastă, dar nu am vrut să se spună că îmi fac alibiuri.

În meciul cu Grecia am avut trei jucători care au evoluat cu Covid. Contextul pentru noi a fost aproape dezastruos. Încercăm mâine să construim ce nu am reuşit la meciul cu Grecia. Cred că echipa are potenţial să crească într-un timp scurt.

După ultimele 10 zile, cu Covid-19 şi viroze, asta ne mai lipsea (n.r. în Israel a avut loc un atac revendicat de Statul Islamic la câţiva kilometri de locul unde se află naţionala). Băieţii văd că le mai pică câte un coleg, că primesc mâncare la uşă. Eu am mai trecut prin asta şi la CFR, la FCSB. Acum nici nu ştiam ce au. Parcă eram spital, nu echipă de fotbal.

Am fost puşi în dificultate, se schimba starea de la o oră la alta. A fost foarte greu. Te uiţi în stânga - dreapta, vezi pe cineva că tuşeşte, nu e uşor. Trebuie să strângem rândurile, să trecem peste acest obstacol.

Am testat toţi jucătorii înainte să vină, am avut probleme şi în staful medical, tehnic sau administrativ. Nu ştiu ce putem face mai mult. Aici vin de la cluburi diferite, din ţări diferite, e greu de controlat.

Sper că am terminat cu ghinioanele. În loc să ne concentrăm pe fotbal mai mult, am avut astfel de probleme. După jocul cu Grecia am avut analiza cu echipa, în loc să stăm să analizăm, am preferat să stăm afară. Dar nu vreau să ne construim alibiuri, să ne compătimiţi mai mult decât este cazul” - Edi Iordănescu, într-o conferință de presă, citat de News.ro.

Edi Iordănescu, nemulțumit de atitudinea tricolorilor la meciul cu Grecia

„Lucrăm la consolidarea unei structuri şi a identităţi de joc. Nu mi-a plăcut că nu am avut putere mentală, să fim mai decişi, mai agresivi, mai combativi, mai clari. Repriza a doua cu Grecia a arătat că avem potenţial, vrem o forţă mentală mai bună decât am avut” - Edi Iordănescu.

De știut:

  • Edi Iordănescu a debutat cu o înfrângere pe banca echipei naționale de fotbal a României: tricolorii au pierdut în fața selecționatei Greciei, scor 1-0, într-un meci amical disputat vineri pe Stadionul Ghencea.
  • Edi Iordănescu a fost numit în funcţia de selecţioner la 25 ianuarie, el înlocuindu-l pe Mirel Rădoi. În vârstă de 43 de ani, Iordănescu a semnat pentru următoarele două campanii, Liga Naţiunilor şi preliminariile Campionatului European din 2024.

Cum arată programul României în Liga Națiunilor

4 iunie 2022

Muntenegru - România (ora 21:45)

7 iunie 2022

Bosnia și Herțegovina - România (21:45)

11 iunie 2022

România - Finlanda (21:45)

14 iunie 2022

România - Muntenegru (21:45)

23 septembrie 2022

Finlanda - România (21:45)

26 septembrie 2022

România - Bosnia și Herțegovina (21:45).