S-a aflat pe lista scurtă pentru preluarea funcției de selecționer, dar a refuzat în cele din urmă oferta. Dan Petrescu a fost atacat din interiorul FRF pentru decizia luată, consilierul președintelui Răzvan Burleanu fiind cel care l-a arătat cu degetul pe antrenorul celor de la CFR Cluj.

Dan PetrescuFoto: cfr1907.ro

Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, a vorbit la Telekom Sport despre subiectul Dan Petrescu la naționala României.

"În Comisia Tehnică ni s-a transmis că negocierile cu Dan Petrescu au căzut. Îmi vine greu să cred că un antrenor român, care a câștigat bani, trofee... Dacă ar fi dorit să vină la naţională, atunci ar fi venit.

Un antrenor corect şi sincer, care are un statut şi căruia nu îi e teamă de ce va urma, acceptă la un moment dat.

Ne e greu să ne punem în pielea celuilalt, dar dacă eu aveam 95 de meciuri la națională, eram realizat, cu contracte peste hotare și cu bani suficienți, m-aş fi dus.

E țara mea, echipa mea și aș încerca să pun umărul. Dar nu suntem toţi la fel", a spus Andrei Vochin pentru sursa citată.

În acest moment, FRF are de ales între Adrian Mutu și Edi Iordănescu pentru funcția de selecționer, iar Mutu este marele favorit pentru a-l înlocui pe Mirel Rădoi.