Dinamo București trece prin cel mai dificil sezon din istorie (se află pe penultimul loc), dar Mirel Rădoi este sigur că gruparea din Ștefan cel Mare nu va retrograda. Fostul selecționer a declarat că are informaţii că numărul de echipe în Liga I va fi crescut din nou, la 18 formaţii.

Mirel RadoiFoto: Paul ELLIS / AFP / Profimedia

"Indiferent ce se va întâmpla cu Dinamo, Dinamo nu va retrograda. Adică şi dacă va retrograda sportiv, sunt sigur, din informaţiile pe care le am, că vor fi 18 echipe.

Eu nu cred că atât LPF, FRF, cât şi televiziunile îşi pot permite ca un brand atât de puternic să retrogradeze", a declarat Mirel Rădoi, într-un interviu acordat Telekom Sport.

Rădoi are încredere că Flavius Stoican, antrenorul care l-a înocuit pe Mircea Rednic, poate redresa echipa.

"Eu îl ştiu pe Stoican şi nu doar că suntem din acelaşi oraş şi suntem prieteni. Îl ştiu şi ca antrenor. Am participat la antrenamente conduse de el şi este tipul care poate scoate Dinamo, chiar dacă o să zică multă lume că nu are experienţa necesară.

Este tipul care se poate face plăcut în orice vestiar, în faţa oricărui grup şi se poate impune prin mai multe metode. Şi să fie un tip destul de diplomat, poate să îşi arate şi cealaltă faţă şi să fie un tip al dracului, aşa cum zicem noi oltenii"- Mirel Rădoi.

Dinamo a mai fost salvată de mărirea numărului echipe în Liga I, în sezonul 2019/2020, la finalul căruia s-a trecut de la 14 la 16 formaţii, scrie News.ro.

Acum, după 21 de etape, Dinamo ocupă locul 15, penultimul, cu 12 puncte, la şapte puncte de U Craiova 1948, de pe locul 14, de baraj. Academica Clinceni este pe locul 16, ultimul, cu 11 puncte.