Câştigator al Balonului de Aur pentru a șaptea oară, Lionel Messi i-a adus un omagiu polonezului Robert Lewandowski, despre care a spus că merita să câștige acest trofeu în 2020, an în care premiul nu a fost acordat din cauza pandemiei Covid-19.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Le mulțumesc coechipierilor de la Barcelona, PSG și Argentina pentru sprijinul și contribuția avută în evoluțiile mele.

Sunt foarte, foarte fericit și vreau să continui să lupt pentru obiectivele mele. Nu știu câți ani voi mai juca, dar mă bucur de fotbal.

Cred că am câștigat acest premiu datorită trofeului cucerit cu naționala, Copa America. A însemnat enorm pentru mine.

Aş vrea să-i spun lui Robert (Lewandowski) că este o onoare să concurez cu el. Cred că ai fi câştigat asta anul trecut. Cu pandemia nu s-a putut, dar meriţi să ai acest trofeu acasă.

E prima dată când câștig Balonul de Aur jucând aici, în Paris, și e o mare onoare pentru mine" - Lionel Messi.

Citește și: VIDEO Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur pentru a șaptea oară

Messi a câștigat Balonul de Aur în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019 și 2021.

Câștigătorii celorlalte premii:

  • Atacantul anului: Robert Lewandowski (Bayern Munchen)
  • Cel mai bun tânăr jucător (Trofeul Kopa): Pedri (Barcelona)
  • Cel mai bun portar (Trofeul Yashin): Gianluigi Donnarumma (PSG)

  • Clubul anului: Chelsea Londra
  • Fotbal feminin: Alexia Putellas (Barcelona).