​​Barcelona adună tot mai multe probleme în ultima perioadă, anunțul zilei de vineri fiind acela că Ronald Koeman a fost suspendat după eliminarea primită la meciul cu Cadiz din LaLiga.

Ronald KoemanFoto: Urbanandsport/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Astfel, tehnicianul calatanilor va ispăși o suspendare de două etape, ceea ce înseamnă că nu se va afla pe banca tehnică la partidele cu Levante și Atletico Madrid.

Koeman a fost eliminat la remiza albă cu Cadiz, în raportul de joc notându-se faptul că antrenorul a protestat la arbitrul de rezervă și că a părăsit zona tehnică.

Cu datorii de sute de milioane de euro, Barcelona nu i-a mai putut păstra în această vară pe Lionel Messi și Antoine Griezmann, gruparea blau-grana rămânând fără un lider veritabil.

În următorul meci din LaLiga, Barcelona va juca pe Camp Nou contra celor de la Levante, duminică, 26 septembrie, de la ora 17:15.

După disputarea a cinci meciuri din actualul sezon al LaLiga, Barcelona se află pe locul 7, cu 9 puncte acumulate. Liderul Real Madrid are 16 puncte (galacticii au și un meci în plus jucat).

Gerard Pique și mesajul clar pentru conducere și antrenor într-o perioadă în care Barcelona nu mai sperie pe nimeni