​Ungaria va disputa următorul meci de acasă din preliminariile Cupei Mondiale 2022 din Qatar fără spectatori şi va trebui să achite o amendă de 200.000 franci elveţieni, a decis FIFA, în urma incidentelor rasiste de la meciul din această lună împotriva Angliei, scrie Reuters.

FIFAFoto: fifa.com

"După ce am analizat toate circumstanţele cazului, în special gravitatea incidentelor cu caracter rasist, Comisia de disciplină a FIFA a decis să sancţioneze Federaţia maghiară de fotbal cu interzicerea spectatorilor la următorul meci şi aplicarea unei amenzi.

Ungaria se află sub ameninţarea unui al doilea meci fără spectatori în cazul în care astfel de incidente rasiste vor mai avea loc în următorii doi ani", se arată într-un comunicat al FIFA.

Următorul meci al Ungariei din preliminariile CM 2022 este împotriva Albaniei pe 9 octombrie.

FIFA a fost somată, la începutul lunii, de guvernul britanic să acţioneze după insultele rasiste aduse unor jucători de culoare ai naţionalei Angliei în timpul meciului cu Ungaria din preliminariile Cupei Mondiale 2022.

Media britanice, ca BBC şi Sky News, au menţionat scandări rasiste, mai ales, strigăte de maimuţă, vizându-i pe jucătorii Raheem Sterling şi Jude Bellingham, în timpul meciului câştigat cu 4-0 de Anglia la Budapesta.

Incidente similare au avut loc în alte meciuri ale naţionalei Angliei, în contextul nemulţumirii tot mai mari care există în fotbalul britanic în legătură cu rasismul constatat în mod regulat pe stadioane sau pe reţelele de socializare.

Incidentele de la Budapesta, de pe 2 septembrie, au stârnit emoţie în Anglia, făcându-l să reacţioneze şi pe premierul Boris Johnson, care a cerut FIFA "să garanteze că un astfel de comportament va fi eradicat pentru totdeauna".

FIFA i-a răspuns indirect lui Johnson, indicând că "a deschis o procedură disciplinară în legătură cu incidentele produse la meciul Ungaria - Anglia".

"Încă odată, FIFA doreşte să afirme că poziţia sa rămâne fermă şi hotărâtă în ce priveşte respingerea oricărei forme de rasism şi de violenţă şi a oricărei alte forme de discriminare sau de abuz. Avem o poziţie foarte clară de toleranţă zero faţă de astfel de comportamente odioase în fotbal", afirma forul fotbalistic mondial (FIFA).

Federaţia maghiară de fotbal (MLSZ) declara, pe 3 septembrie, într-un comunicat: "Marea majoritate a celor 60.000 de suporteri prezenţi pe Puskas Arena au susţinut cu fair-play echipa Ungariei, chiar atunci când aceasta a fost condusă. În numele lor, autorii incidentelor trebuie identificaţi şi pedepsiţi cu asprime".

MLSZ nu a făcut nicio aluzie la strigătele de maimuţă menţionate de presa britanică.

Imediat înaintea loviturii de începere, jucătorii englezi au fost huiduiţi de majoritatea celor 60.000 de suporteri unguri prezenţi pe stadion după ce au pus un genunchi pe pământ pentru a denunţa rasismul.

Nu este prima oară când Ungaria se află în vizorul autorităţilor fotbalului. În iulie, UEFA a decis ca selecţionata Ungariei să dispute următoarele sale două meciuri de pe teren propriu cu porţile închise, din cauza comportamentului discriminatoriu al suporterilor săi în timpul meciurilor de la EURO 2020 disputate la Budapesta, informează Agerpres.