​​Sub conducerea lui Thomas Tuchel, Chelsea redevine o nucă tare pentru adversarele din Premier League. Antrenorul german a obținut o victorie importantă, scor 1-0, pe terenul celor de la Tottenham, iar "albaștrii" au urcat pe locul șase în clasament (36 de puncte).

HotNews.roFoto: Hotnews

Jorginho a înscris unicul gol al derbiului londonez, în minutul 24, din penalti. Vezi aici un rezumat al partidei dintre Tottenham și Chelsea.

Chelsea nu a primit gol în primele trei partide cu Thomas Tuchel pe banca tehnică: 0-0 vs Wolverhampton, 2-0 vs Burnley și 1-0 vs Tottenham. Ultimul tehnician care a reușit această performanță pe banca londonezilor a fost chiar Jose Mourinho, actualul antrenor al echipei Tottenham, în 2004.

Clasament Premier League:

1. Manchester City 47 puncte / 21 meciuri

2. Manchester United 44 / 22

3. Leicester 42 / 22

4. Liverpool 40 / 22

5. West Ham 38 / 22

6. Chelsea 36 / 22 (36-23)

7. Everton 36 / 20 (31-25)

8. Tottenham 33 / 21 etc.