Dănuț Lupu, fost jucător la formații precum Dinamo și Rapid, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, iar în aceste momente este internat în spital acolo unde este intubat, informează We Love Sport.

Danut LupuFoto: Captura YouTube

În vârstă de 53 de ani, Lupu a avut probleme serioase în 2016, atunci când a fost internat la ATI: a suferit de pneumonie și insuficiență respiratorie.

Ce a povestit, la Look Sport, la un moment dat fostul internațional român în legătură cu experiența avută în urmă cu 4 ani:

"Am beneficiat de şansa dată de Dumnezeu. Când m-am dezlegat de aparate, am reînvăţat să merg!

Uitasem să merg, am avut nevoie de două zile. A fost şi problema cu fumatul. Acum nu mai fumez. Din februarie 2016, de când m-am externat, nu am mai fumat. A fost un moment în care plămânii mei funcţionau la 8% din capacitate".

Astfel, conform sursei citate Dănuț Lupu este internat la spitalul din Colentina, după ce la Matei Balș nu mai erau locuri disponibile. Informația a fost confirmată de soția fostului fotbalist, Mihaela.

Născut pe 27 februarie 1967 la Galați, Dănuț Lupu a jucat pe postul de mijlocaș central și a evoluat la echipele: Dunărea Galaţi (1985-1987), Dinamo (1987-1990, 1995–1997, 2000-2001), Panathinaikos (1990-1991), Korinthos (1991-1993), OFI Creta (1993-1994), Rapid (1994, 1995, 1997-2000), Brescia (1994-1995) şi Tzafirim Holon (2001).

A îmbrăcat de 14 ori tricoul primei reprezentative a României și a participat la CM din 1990.