Cluburile au fost autorizate la 18 mai să efectueze antrenamente în grupuri mici. Vineri, şeful Premier League, Richard Masters, a declarat că este "atât de încrezător cât poate fi” cu privire la reluarea campionatului englez de fotbal din iunie, fără a specifica o dată.
Premier League a sperat iniţial, în Proiectul Restart, să reia meciurile începând cu 12 iunie, apoi a fost menţionată data de 19 iunie.
Unii tehnicieni, cum ar fi antrenorul echipei Newcastle, Steve Bruce, cred, totuşi, că reluarea meciurilor înainte de sfârşitul lunii iunie, cel mai devreme, nu ar fi rezonabilă.
Fotbalul a fost reluat de o săptămână în Germania şi ar trebui să se reia în 11 sau 12 iunie în Spania. Competiţiile fotbalistice au fost oprite definitiv în mai multe ţări, cum ar fi Belgia, Franţa şi Olanda, informează News.ro.