Liga nord-americană de fotbal (MLS) a anunţat vineri că sezonul său, suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, nu se va relua cel puţin până pe 8 iunie, precizând să studiază mai multe scenarii pentru finalizarea acestuia, informează Reuters.

Foto:

Actuala ediţie a Major League Soccer a fost întreruptă pe 12 martie, după disputarea primelor două etape din cele 34 ale sezonului regulat.

Iniţial, MLS şi-a suspendat sezonul până pe 30 martie, iar apoi a extins întreruperea acestuia până la data de 10 mai, respectând indicaţiile autorităţilor americane referitoare la interzicerea adunărilor publice cu mai mult de 50 de persoane.

Jocurile din play-off erau programate iniţial să înceapă în luna octombrie şi erau urmate de MLS Cup, la începutul lunii noiembrie, însă liga a precizat într-un comunicat că analizează mai multe opţiuni pentru finalizarea sezonului 2020, "inclusiv amânarea finale până în decembrie sau mai târziu".

Liga a adăugat că lucrează în colaborare cu sindicatul jucătorilor la modalităţile de reducere a salariilor acestora, din cauza impactului financiar al pandemiei asupra cluburilor şi a competiţiei.

Acesta este al 25-lea sezon din istoria MLS, aniversare care a coincis cu lansarea echipei starului englez David Beckham, la Miami, şi a unei alte formaţii în Nashville, potrivit Agerpres.