Slavko Perovic de la Dinamo a fost lovit în faţă de Iulian Cristea de la FCSB, atacantul prăbuşindu-se pe teren, în minutul 44 al derbiului Ligii I. Atacantul a povestit, pentru presa sârbă, că nu îşi aminteşte prea multe despre incident, subliniind că nu a fost sunat sau vizitat de Iulian Cristea, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Citește și: Liga 1: Dinamo vs FCSB 2-1 / Derby plin de evenimente - "Câinii" își încurcă rivala în lupta pentru titlu

"Doar o ambulanţă îmi amintesc. Eram nervos că voiam să ies şi să joc, dar ei îmi spuneau să stau nemişcat. Nu ştiu exact câte minute am fost inconştient. Am văzut filmările după aceea şi îmi amintesc totul până în momentul impactului. Acolo se termină filmul. Cred că am o gaură de memorie de aproximativ 15-20 de minute. Aş spune, după imaginile pe care le-am urmărit, că a fost cam dramatic când au intrat două ambulanţe în teren", a declarat Perovic, potrivit kurir.rs.

El i-a mulţumit lui Cristian Bălgrădean, după ce a văzut pe imagini că acesta a alergat să-l ajute şi a subliniat că primul care a ajuns la el a fost coechipierul său Andrei Sin, apoi şi Bogdan Planic.

"Planic m-a sunat imediat încă de duminică seara, în timp ce eram în spital. Dar este logic şi având în vedere că suntem conaţionali şi ne înţelegem bine", a adăugat dinamovistul.

Iulian Cristea, cel care l-a accidentat pe Perovic, nu l-a sunat şi nici nu l-a vizitat pe dinamovist. "Nu am nevoie de scuzele lui sau de vizită. Suntem sportivi, iar în sport, în special în fotbal, asta se întâmplă. De fiecare dată când ieşim pe teren suntem pregătiţi să se întâmple aşa ceva. Deci nu sunt supărat pe Cristea".

"În toată situaţia, îmi pare cel mai rău pentru familia mea şi pentru cei care mă iubesc şi pe care îi iubesc. Ei au suferit cel mai mult stres. Nu-mi pot imagina decât ce simţeau când mă vedeau la pământ. În timp ce eram în ambulanţă, am reuşit doar să-i anunţ că sunt în viaţă".

Perovic a menţionat că are doi dinţi rupţi, buza superioară mi-a fost sfâşiată şi o mică zgârietură pe faţă şi nas. "Am fost umflat. Dar repet, lucruri mai rele se întâmplă în fotbal. Este doar o chestiune de cât poţi îndura. Medicii mi-au spus că procesul de recuperare durează aproximativ o săptămână, aşa că abia atunci voi putea începe antrenamentul", a explicat Slavko Perovic.

Slavko Perovic de la Dinamo a fost lovit în faţă de Iulian Cristea de la FCSB, atacantul prăbuşindu-se pe teren, în minutul 44 al derbiului Ligii I.

Jucătorii celor două echipe au făcut semne disperate echipei medicale să intre pe teren. Două ambulanţe au ajuns foarte rapid la mijlocul terenul unde s-a produs accidentarea.

Cu sângele curgându-i din nas, sârbul a părăsit terenul conştient, pe targă, fiind transportat la spital. El a fost înocuit de Daniel Popa.

Arbitrul Feşnic i-a acordat iniţial cartonaşul galben lui Cristea, apoi a revenit asupra deciziei şi l-a eliminat.

Meciul a fost întreurpt mai mult de cinci minute