Napoli a bifat a doua victorie consecutivă în Serie A, după ce s-a impus pe terenul celor de la Sampdoria, scor 4-2, în ultimul meci al etapei a 22-a din campionatul Italiei.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Arkadiusz Milik (3), Eljif Elmas (16), Diego Demme (83) şi Dries Mertens (90+8), în timp ce pentru Sampdoria au înscris Fabio Quagliarella (26) şi Manolo Gabbiadini (73 - penalty).
Pentru Napoli a fost a doua victorie consecutivă în Serie A, după cea obţinută în etapa trecută pe teren propriu în faţa liderului Juventus Torino (scor 2-1).
Echipa lui Gennaro Gattuso se află pe loc 10 în clasament, cu 30 de puncte, și speră în continuare la o clasare pe loc de competiție europeană. Diferenţa faţă de Cagliari, ocupanta poziţiei a şasea, ultima care asigură participarea la viitoarea ediţie a Europa League, este de doar două puncte.
Sampdoria se găsește pe locul 16, cu 20 de puncte, la patru lungimi de primul retrogradabil, ocupat de Genoa.
Rezultatele etapei a 22-a din Serie A:
Clasament: