Opt suporteri ai Dinamo, reținuți după bătaia din centrul Timișoarei

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 25 septembrie 2019, 7:03 Sport | Fotbal


Opt suporteri dinamoviști au fost reținuți pentru 24 de ore după ce s-au bătut cu câțiva susținători ai echipei Poli Timișoara, în centrul orașului. A fost nevoie de intervenția jandarmilor și a polițiștilor, potrivit Mediafax.

Potrivit Poliției Timiș, în urma audierilor și verificărilor făcute de polițiștii Secției 1 Timisoara cu privire la scandalul care a avut loc între mai mulți suporteri au fost reținute pentru 24 de ore opt persoane din galeria Dinamo pentru încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cercetările continuă pentru identificarea altor persoane implicate în scandal și tragerea acestora la răspundere penală. Marți, mai mulți suporteri ai echipei de fotbal Dinamo, care se aflau în trecere prin Timișoara pentru a merge la meciul contra UTA, la Arad, s-au bătut în centrul orașului, în apropierea Pieței Unirii, cu susținători ai echipei Poli Timișoara. Primele informații arătau că suporterii dinamoviști au fost atacați cu bâte și scaune de către mai multe persoane pe o stradă aflată lângă Piața Unirii.

Imediat, au intervenit jandarmii și polițiști. O persoană a fost rănită ușor în urma scandalului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















602 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by