Moise Kean, atacantul de 19 ani al lui Juventus, a fost subiectul unor scandări rasiste din partea fanilor echipei Cagliari, în succesul liderului din Serie A, scor 2-0.

Moise KeanFoto: juventus.com

Internaționalul italian, debutant în meciurile oficiale ale Italiei în partidele cu Finlanda și Liechtenstein - cel mai tânăr marcator al Azzurilor din 1958, a fost supus unui tratament ostil din partea fanilor sarzi pe tot parcursul partidei, aceștia apelând la scandări rasiste.

Momentul critic al partidei s-a petrecut în minutul 85, atunci când atacantul cu origini ivoriene a celebrat golul înscris chiar în fața fanilor echipei Cagliari.

La finalul partidei, Massimiliano Allegri (antrenorul lui Juve) și Leonardo Bonucci au fost de comun acord că sărbătorirea golului nu ar fi trebuit să stârnească galeria gazdelor.

De precizat este faptul că aceste scandări rasiste s-au regăsit recent și în victoria Angliei, scor 5-1, contra Muntenegrului, fotbalistul apostrofat de către fanii muntenegreni fiind mijlocașul lui Manchester City, Raheem Sterling.

Grație acestui succes, chiar și fără starurile echipei Cristiano Ronaldo și Paulo Dybala, Juventus se apropie cu pași mari de al 8-lea titlu consecutiv în prima ligă italiană de fotbal.