Cristi Ganea s-a accidentat şi va reveni în Spania, anunţă site-ul FRF. În locul său nu va fi convocat alt fundaş stânga pentru dubla cu Suedia şi Insulele Feroe, transmite Mediafax.

Cristi GaneaFoto: frr.ro

Federaţia a făcut anunţul: "În urma investigaţiilor efectuate de staff-ul medical al tricolorilor, s-a constatat că tricolorul a suferit o leziune fibrilară de gradul 1 la nivelul gambei stângi. Întrucât perioada de recuperare este de două săptămâni, Cristi Ganea nu va fi apt pentru debutul în preliminarii. Jucătorul va rămâne în cantonament până joi pentru a continua tratamentul, dar nu va face deplasarea în Suedia împreună cu echipa naţională, urmând a reveni la echipa de club."

Cosmin Contra are multe probleme cu accidentările înaintea debutului în preliminariile Campionatului European, iar numărul indisponibililor a crescut la 8. Din precizările făcute marţi seară de Andrei Vochin, Cristi Ganea (26 de ani) s-a accidentat în ultimul meci din Segunda Division.

Fundaşul lateral a ajuns aseară în cantonamentul României, dar se pare că medicii au decis că nu poate evolua în startul preliminariilor. "Avem o problemă cu Ganea. A jucat luni seara la Numancia şi a fost schimbat la pauză. Îl aşteptăm acum să vină în cantonament, să intre pe mâna doctorilor şi să vedem care e situaţia lui. Ar fi al şaptelea jucător accidentat, dacă s-ar întâmpla ceva cu el.

Să vedem de ce a ieşit la pauză, a ieşit pentru o problemă medicală, dar acum trebuie să aflăm cât de gravă este. Trebuie să aflăm dacă este de o zi, de două sau dacă e de plecat acasă. Toşca nu ar putea fi o soluţie, pentru că nu joacă. Nu ştiu dacă va chema un alt jucător. Hai să aşteptăm şi să vedem, poate e o accidentare doar de o zi" , a declarat Andrei Vochin, marţi seară, la TelekomSport.

Cristi Ganea a fost înlocuit la pauza meciului cu Malaga, terminat 1-1

Cosmin Contra ştia înainte selecţiei că Florin Andone şi Vlad Chiricheş vor lipsi, din cauza accidentărilor, dar a mai primit alte veşti rele pe parcurs, odată reunit lotul. În urmă cu câteva zile, George Ţucudean a fost oprit din activitate, întrucât va fi supus unei intervenţii medicale la inimă, iar luni a fost nevoit să renunţe la Grozav, care s-a accidentat la antrenamentul naţionalei. De asemenea, Răzvan Marin, Paul Anton şi Romario Benzar au şi eu probleme medicale, dar încă sunt în lotul lui "Guriţă".

Primele două partide ale tricolorilor în preliminarii sunt împotriva Suediei, în deplasare, la 23 martie, ora 19.00, şi contra Insulelor Feroe, la Cluj-Napoca, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, la 26 martie, ora 21.45.

Programul grupei F

23 martie 2019: Malta – Feroe, Suedia – România (ora 19:00), Spania – Norvegia (ora 21:45)

26 martie 2019: Malta – Spania, Norvegia – Suedia, România – Feroe (ora 21:45)

7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)

10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)

5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)

8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)

12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)

15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)

15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)

18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45).