Atacantul Claudiu Keseru s-a aratat multumit de egalul reusit la EURO 2016 de echipa Romaniei in fata Elvetiei, o echipa probabil ''cu vreo o suta de milioane peste noi'', potrivit Agerpres.

"Am avut un meci foarte greu cu Franta, am dat tot ce era mai bun, am trecut peste deceptia incasarii golului doi pe final, a venit acest meci cu Elvetia, care a fost si mai greu, am reusit sa scoatem un punct, am reusit sa punem in dificultate aceasta echipa, care, ca valoare individuala, este probabil cu vreo o suta de milioane peste noi si vine al treilea meci care este si mai greu (cu Albania, n. red)'', a declarat Keseru dupa meciul de pe ''Parc des Princes''.

''Si dl Petkovic (Vladimir Petkovic, selectionerul Elvetiein. red.) inaintea meciului a spus ca noi suntem favoriti. Nu cred ca mai exista favoriti la EURO. Am vazut si Portugalia cu Islanda, toata lumea joaca de la egal la egal cu orice echipa, pentru ca sunt foarte multe considerente care trebuie luate in calcul, numarul de meciuri jucate de fiecare jucator al unei echipe, jucatorii sunt foarte motivati...'', a mai spus Keseru.

''Trebuie sa fim in continuare perseverenti, sa credem, sa avem incredere in noi, cum am avut si in acest meci'', a subliniat atacantul campioanei Bulgariei, Ludogoret Razgrad.

''Acest meci cu Albania trebuie sa il abordam la fel de serios ca primele doua partide, sa il castigam si dupa aceea ce va fi va fi'', a precizat Keseru.

Claudiu Keseru a admis ca ''totdeauna exista lucruri pe care le putem face mai bine'' si a continuat cu referire la prestatia sa: ''Probabil ca la un moment dat daca mai intorceam o data, daca sutam dupa aia, daca sutam mai repede... Dar pe ansamblu sunt multumit, mi-am facut datoria pe ce-am avut de facut, pe dueluri, pe presing, cateva ocazii''.

''Era clar ca nu vom avea foarte multe ocazii, era clar ca nu vom domina jocul copios, cum a fost cazul in meciul cu Georgia pe alocuri, cand eram doar la ei in teren. Sunt meciuri de nivel foarte inalt si e clar ca nu exista multe ocazii'', a explicat atacantul nationalei Romaniei.

Keseru s-a referit si la pasa lui Torje, cand fundasul Johan Djourou a fost aproape de autogol: ''Nu mi-am imaginat cum a reusit sa intervina (Djourou) la centrarea lui Torje, pentru ca eram la patru metri de poarta, tinand doar capul la acea minge, sa o bag in poarta. Si in prima repriza, cand am reusit sa dau mingea pe langa Djourou si a inchis Lichtsteiner din tusa. Am fost acolo, pe muchie de cutit, sa o bagam si a doua oara''.

Claudiu Keseru a fost impresionat de sustinerea aratata de fanii romani: ''Publicul a fost extraordinar, e mai mare placerea sa te simti impins de la spate, sa ai o crampa si sa simti ca te strange si sa mai poti face acei 3-4 pasi pentru a reveni la pozitia ta. Publicul iti da 30-40% din imbold''.

Nationala de fotbal a Romaniei a terminat la egalitate cu formatia Elvetiei, 1-1 (1-0), miercuri, pe stadionul ''Parc des Princes'' din Paris, intr-un meci din Grupa A la EURO 2016, dar pastreaza sanse de calificare in optimile de finala.

Golurile au fost marcate de Bogdan Stancu (18 - penalty), respectiv Admir Mehmedi (57).

Dupa 1-2 cu Franta si 1-1 cu Elvetia, Romania trebuie sa castige cat mai clar meciul cu Albania, din 19 iunie (Lyon), pentru a avea sanse la calificare, chiar si de pe locul al treilea din grupa.