Poli Timisoara a administrat liderului CFR Cluj prima infringere din aceasta stagiune. Banatenii au cistigat meciul direct disputat duminica seara printr-un gol reusit de Marian Aliuta in minutul 89.

"Sunt fericit ca am marcat, ca am cistigat, pentru ca nu am facut un tur prea bun la Timisoara. Clujul arata ca o echipa foarte buna, dar noi jucam bine acasa si am reusit sa ii incurcam. Sper sa reusim primavara foarte buna, pentru ca locul nostru este in primele 4 locuri!" - Marian Aliuta, Poli Timisoara.

Fotbalistii banateni au avut promisa o prima de cite 25.000 de euro pentru victorie, suma imbunatatita probabil cu sume sosite din partea contracandidatelor Clujului la titlu.

Dupa acest rezultat, CFR Cluj are 8 puncte mai mult decit Rapid, Unirea Urziceni si Steaua. Daca Rapidul va cistiga miercuri restanta cu Ceahlaul (care se va disputa la Piatra Neamt), giulestenii vor ajunge la 5 puncte de CFR.