După medalia de aur în proba de 50 de metri liber, David Popovici a terminat joi pe primul loc și în cursa de 200 metri liber, la Campionatul Național de Înot în bazin de 50 m.

David PopoviciFoto: YUTAKA / AFLO / Profimedia

David Popovici, medalia de aur la 200 m liber în cadrul CN de Înot de la Otopeni

Principalul favorit al cursei de 200 m liber, David Popovici a oprit cronometrul la 1:45.10, urmat de Mihai Gergely cu 1:51.27 și Robert Andrei Badea cu 1:51.86.

Cu o zi în urmă, sportivul legitimat la CS Dinamo cucerea medalia de aur în proba de 50 m liber cu un timp de 22,27 secunde.

La competiția de la Otopeni, David Popovici va mai fi prezent la 400 m liber (20 aprilie) și 100 m liber (21 aprilie).

David Popovici a participat anul acesta la două concursuri internaționale, EuroMeet în Luxemburg și Antwerp Diamond Race în Belgia, unde s-a impus atât la 100 m liber, cât și la 200 metri liber.

Înotătorul român este prezent în Top 30 mondial al sezonului la ambele probe, al zecelea la 100 metri liber cu 48, 01 secunde și al 23-lea la 200 m liber cu 1:46, 90, înregistrate la concursul din Luxemburg.

România are doi înotători calficați la Jocurile Olimpice de la Paris; David Popovici și Vlad Stancu. Ultimul va participa la Otopeni în probele de 400, 800 și 1500 m liber.