Ronnie O'Sullivan a câștigat turneul World Masters of Snooker de la Riad, liderul mondial trecând în finală de Luca Brecel (campionul en-titre al lumii), scor 5-2.

Ronnie O'SullivanFoto: Mark Stephenson / Zuma Press / Profimedia

Ronnie O'Sullivan l-a învins pe Luca Brecel în finala turneului World Masters of Snooker de la Riad

Brecel a condus cu 2-1, dar O'Sullivan a revenit spectaculos și a câștigat următoarele patru frame-uri.

Ronnie și-a luat astfel revanșa în fața lui Luca, după ce belgianul a avut câștig de cauză în sferturile Campionatului Mondial din 2023. Cei doi s-au întâlnit și în finala Shanghai Masters (11-9 pentru englez).

Ronnie O'Sullivan a primit £250.000 pentru triumful de la Riad, în timp ce Brecel s-a ales cu £125.000.

„Racheta” a ajuns la 79 de turnee profesioniste câștigate în carieră, după ce i-a mai învins la Riad pe John Higgins (4-0) și Judd Trump (4-1).

Turneele câștigate de Ronnie O'Sullivan (48 de ani) în acest sezon: Shanghai Masters, UK Championship, The Masters, World Grand Prix, World Masters of Snooker.

Participanții nu au reușit să bifeze primul break de 167 de puncte din istorie (John Higgins a fost foarte aproape, dar a pierdut poziția la bila galbenă și a ratat), iar organizatorii competiției din Arabia Saudită au anunțat că vor dubla premiul la ediția din 2025 (vor oferi un milion de dolari).

Sursă video: Eurosport

2024 Riyadh Season World Masters of Snooker a avut loc în perioada 4-6 martie, la Global Theatre din Boulevard City (Riad, Arabia Saudită) și a oferit premii totale în valoare de £785.000. Acesta nu este un turneu de clasament.