​Caeleb Dressel nu a reuşit să se califice la Campionatele Mondiale de Nataţie din Japonia (23-30 iulie, la Fukuoka), după rezultatele dezamăgitoare înregistrate la Campionatele Naţionale ale Statelor Unite, care au avut loc sâmbătă la Indianapolis.

Caeleb DresselFoto: Sarah Stier / Getty images / Profimedia

Caeleb Dressel a ratat calificarea la Campionatele Mondiale de la Fukuoka

În ultima sa şansă de a face parte din echipa SUA, Dressel a terminat la egalitate pe locul 22 în preliminariile probei de 50 de metri liber, la 1,07 secunde în spatele liderului.

Acest lucru a încununat o săptămână în care a terminat pe locul trei la 50 de metri fluture, la egalitate pe locul cinci la 100 de metri fluture şi pe locul 19 la 100 de metri liber, toate acestea fiind departe de ceea ce era necesar pentru a ajunge la Mondiale.

Problemele lui Dressel, de şapte ori medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, nu au fost complet neaşteptate. Sportivul de 26 de ani nu a mai participat la o competiţie majoră de când s-a retras brusc de la Campionatele Mondiale de la Budapesta, vara trecută, invocând o problemă de sănătate nespecificată (David Popovici s-a impus atunci în probele de 100m și 200m liber).

„Este foarte fericit unde se află acum. Avem un punct de plecare şi putem pleca de acolo. Evident, el a vrut să facă mai bine, dar pentru noi, este vorba doar de afişarea unor timpi pe care ar putea să-i îmbunătăţească.

Este prima dată când îl văd fericit înotând după mult timp, iar un atlet fericit este un atlet rapid. Evident, nu este încă suficient de rapid, dar în condiţiile în care se află, a făcut nişte timpi buni” - Anthony Nesty, antrenorul principal al Universităţii din Florida, citat de SwimSwam.

Nesty a spus că Dressel este capabil să aibă un start excelent, dar se luptă să termine cursele, scrie News.ro.