Adunarea Generală Extraordinară a Federației Române de Rugby a votat miercuri în unanimitate primirea în folosință gratuită pentru 49 de ani a Stadionului Arcul de Triumf, informează rugbyromania.ro.

Stadionul Arcul de TriumfFoto: Daniela Porcelli/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia

Arena a fost reconstruită cu ocazia Euro 2020, competiția de fotbal având loc însă în vara lui 2021 (a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19).

Eduard Novak dă Stadionul Arcul de Triumf pentru rugby

„Noi tot timpul am dorit să găsim calea legală şi soluţia să sprijinim rugby-ul. A trecut un an şi jumătate, ne-am chinuit în multe situaţii să putem să administrăm. Noi am considerat că nu putem să predăm rugby-ului tot complexul, pentru că au avut doar stadionul şi întreg complexul ar fi fost prea mult.

Am încercat să găsim soluţia cum să facem o departajare şi să dăm doar stadionul rugby-ului, cu condiţia să poată fi folosit şi de alte sporturi precum fotbalul. Dar până să ajungem în punctul acesta avem nevoie de nişte analize legale foarte, foarte serioase” - Eduard Novak, ministrul Sportului, pentru Agerpres.

Alin Petrache: Stadionul revine unde îi este locul, la Federația Română de Rugby

„Adunarea Generală a votat în unanimitate Primirea în folosință gratuită de către Federația Română de Rugby a unei părți din imobilul identificat ca fiind Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf, mai puțin spații de cazare, centrul de recuperare sportivi, terenurile de tenis și parțial parcaj.

Adică Ministerul Sportului va păstra pentru administrarea celorlalte părți menționate mai sus. Este nevoie de această Adunare pentru că precedentul act între Minister și Federație stipula că tot stabilimentul va reveni către Federația Română de Rugby, fapt ce actuala conducere nu mai dorește să respecte.

Într-un cuvânt ne apropiem de normalitatea despre care am discutat în ultimii doi ani de zile și anume Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf revine acolo unde îi era locul. Și anume la Federația Română de Rugby.

Nu se întâmplă din păcate așa cum a fost discuția inițială și anume să primim tot complexul pentru sportul nostru, dar având în vedere aspectele care s-au întâmplat în ultimele mai bine de 24 de luni în ceea ce privește acest Complex pot spune că este o victorie mare pentru noi să avem un stadion modern pe care să putem juca, să ne creștem aici viitoarele generații, să rămână împământenit că acesta este TEMPLUL RUGBYULUI ROMÂNESC și aceasta să fie moștenirea pe care o lăsăm urmașilor noștri” - Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

Federaţia Română de Rugby urmează să solicite Ministerului Sportului iniţierea unui proiect de Hotărâre de Guvern prin care Stadionul Arcul de Triumf să fie dat în folosinţă gratuită FRR pe o perioadă de 49 de ani.