Sportul românesc este în doliu după aflarea morții lui Florin Zalomir, fost campion mondial la scrimă. Acesta a fost găsit împușcat în cap în apartamentul său din Otopeni, transmite TVR Info.

Florin ZalomirFoto: Ivan Sekretarev / AP / Profimedia

Florin Zalomir a fost găsit împușcat în cap

Fost campion mondial la scrimă în 2009 la Antalya (cu echipa) și vicecampion olimpic la Londra în 2012 alături de echipa României, Zalomir a fost găsit împușcat în cap. Descoperirea a fost făcută de o femeie, aceasta sunând la 112, conform sursei citate.

“Astăzi, 3 octombrie a.c., în jurul orei 8:34, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Otopeni, un bărbat este decedat în locuința sa.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii orașului Otopeni pentru efectuarea de activități din competență. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul bărbatului respectiv.

A fost anunțat medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea de activități din competență.

Cazul va fi preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, pentru efectuarea de activități din competență, stabilirea cu exactitate a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată în comunicatul Poliției.

Explicațiile lui Rareș Dumitrescu, fost coleg de echipă cu Florin Zalomir

Rareș Dumitrescu a fost coleg de echipă cu Florin Zalomir, cei doi cucerind argintul la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

„Nu ştiu detalii. Am fost colegi la echipa naţională, apoi colegi ca antrenori la CS Dinamo şi am avut o relaţie apropiată. Dar în ultima perioadă avea nişte probleme de familie, pe care le-a ţinut personal, nu cunosc prea multe detalii. Niciodată nu mă aşteptam la un asemenea gest. El nu a avut o viaţă uşoară, a avut probleme, a crescut fără tată, a fost plecat în Legiune câţiva ani de zile.

Era un sportiv de perfomanţă, avea un psihic bine clădit, dar se pare că s-a întâmplat ceva astăzi, pentru că a recurs la gestul ăsta. A ales Jandarmeria acum doi ani, ca să-şi împlinească dorinţa pe care o avea, după ce încheiase un ciclu cu Bianca Pascu, care a renunţat la sport, şi nu a vrut să înceapă cu alţi copii.

El a fost căsătorit, are şi o fetiţă din prima căsătorie, a divorţat acum câţiva ani, după care de câteva săptămâni s-a recăsătorit. Dar am înţeles că nu mergea totul roz şi că începuse deja un divorţ”, a spus Rareș Dumitrescu, citat de Agerpres.

Prima ipoteză în cazul morții lui Florin Zalomir: Sinuciderea

Conform unor surse judiciare citate de TVR Info, Zalomir s-ar fi aflat de cel puțin o lună într-un program de consiliere la locul de muncă (după solicitările psihologului unității la care lucrează), însă ar fi refuzat să se prezinte.

Acest program este destinat jandarmilor care au diverse probleme și prin consiliere se încearcă ajutorarea lor.

Fostul sportiv era angajat al Jandarmeriei Române.

Prima ipoteză luată în calcul este sinuciderea. Bărbatul ar fi suferit o decepție în dragoste. În urmă cu puțin timp a trecut printr-un proces de divorț, mai transmite sursa citată.

Sursa video: TVR Info.