​Echipele României au câştigat medaliile de aur, la feminin, şi de argint, la masculin, joi, la Campionatele Balcanice de tenis de masă pentru seniori de la Albena (Bulgaria), informează Agerpres.

Echipa natională feminina la Campionatele Balcanice de Tenis de MasaFoto: Facebook - Federația Română de Tenis de Masă

Echipa feminină, compusă din Irina Ciobanu, Adina Diaconu, Andreea Dragoman şi Alina Zaharia, a câştigat cu 3-0 toate cele patru meciuri, cu Turcia, Bulgaria, Albania şi Bosnia-Herţegovina. Bulgaria s-a clasat pe locul secund, iar Turcia a completat podiumul.

La masculin, România (Alin Spelbuş, Alexandru Manole, Cristian Chiriţă) a câştigat meciurile cu Bulgaria (3-0) şi Italia (3-2), în Grupa B, apoi a învins Albania în sferturile de finală (3-0), în semifinale a trecut de Serbia (3-0), dar a fost învinsă în finală de Turcia cu 3-1. Serbia a obţinut medaliile de bronz.

Cea de-a 46-a ediţie a Campionatelor Balcanice va continua vineri cu întrecerile individuale.

România nu participă cu cei mai valoroşi jucători ai săi la Campionatele Balcanice, aceştia fiind în pregătiri pentru Europenele pe echipe de la Cluj-Napoca, programate la finalul lunii. Bernadette Szocs şi Elizabeta Samara vor evolua în acest weekend în concursul Top 16 Europa.