The New York Timesîi acordă o pagină întreagă gimnastei Larisa Iordache înainte de finala de la bârnă de la Tokyo în contextul în care România nu este reprezentată nici la această ediție a Jocurilor de echipa olimpică de gimnastică feminină. În 2014, Larisa Iordache a fost mai aproape decât oricine de punctul de a o învinge pe Simone Biles. Acum o ultimă media ar putea-o ajuta să recapete gloria gimnasticii României după ani de eșecuri.

Larisa IordacheFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Publicația amintește cum în 2014 un video cu Larisa Iordache a devenit viral. O salva pe Simone Biles de o albină.

Amândouă stăteau pe podiumul Campionatului Mondial din China pentru a-și primi medaliile - un aur pentru Biles, un argint pentru Iordache - când o albină a început să zumzăie pe buchetul de flori al lui Biles. Iordache a arătat spre el, iar Biles, țipând, a aruncat buchetul pe jos și a fugit spre Iordache ca și când ar fi căutat protecție. Albina a zburat.

Dar clipul, care a fost vizionat de peste trei milioane de ori, a reprezentat ceva mai mult decât o scenă amuzantă. A surprins-o pe singura gimnastă care a fost aproape de punctul de a o învinge pe Biles într-o competiție internațională la individual compus.

Larisa, în vârstă de 18 ani, a avut o performanță remarcabilă în acea zi - una care ar fi putut să îi aducă aurul în alte vremuri.

Exista speranța că ar putea să o învingă pe Biles în anul următor, în 2015. Pentru cea mai talentată gimnastă româncă din generația sa a părut un obiectiv rezonabil.

În schimb, ea a petrecut restul deceniului blocată de accidentări în fiecare moment crucial. Biles a devenit imbatabilă. Cariera Larisei, mai scrie New York Times, părea să fi ajuns la punctul culminant pe podiumul de la Nanning, China.

Ultima dintre românce

Înainte să apară Biles, toate gimnastele o aveau ca punct de reper pe Nadia Comaneci, mai scrie New York Times care citează un articol din Jurnalul Național în care Larisa Iordache a fost numită ”Noua Nadia” înainte ca ea să aibă vârsta necesară concursurilor internaționale.

Cu toate acestea, în timpul Campionatelor Mondiale din 2014, Larisa a fost citată de Nastia Liukin spunând: ”Deși sunt flatată să fiu comparată cu ea, eu sunt Larisa, și vreau să fiu eu însămi”.

S-a dovedit a fi o cerință mare. Performanța Nadiei de la Jocurile de Vară din 1976 din Montreal - unde, printre altele, a devenit prima gimnastă care a obținut nota 10 la Jocurile Olimpice - a transformat-o în prima dintr-o serie de staruri românești care au dominat podiumul în patru decenii.

Când Larisa a obținut argintul la Campionatul Mondial din 2014, era clar că s-ar putea să fie ultima din această serie.

Gimnastica românească s-a năruit treptat, apoi brusc. Programele au fost din ce în ce mai slabe, nu s-a mai investit în noua generație.

Nu a mai avut nici să le înlocuiască pe veterane, schimbul de generații nu s-a mai produs.

Pe măsură ce totul o lua la vale, sarcina de a menține aparențele a căzut pe Larisa.

În competiția pe echipe de la Campionatele Mondiale din 2014, România s-a clasat pe locul patru, continuând o serie neegalată: 40 de ani în primele patru locuri la fiecare Campionat Mondial. Dar fără Iordache, nu ar fi reușit același rezultat.

Anul următor totul s-a prăbușit.

România a terminat pe locul 13 la Campionatele Mondiale din 2015, nereușind să califice sa se califice în proba de echipe de la JO pentru prima dată din 1968.

Degradarea a fost așa de mare, încât Larisa, care a câștigat un bronz în finala de la individual din 2015, a obținut cel mai mare scor al echipei la trei din patru probe, deși a căzut de două ori.

După aceea, în lacrimi, ea și-a cerut scuze pentru cele întâmplate.

Cu câțiva ani mai devreme, la 16 ani, la Jocurile de la Londra din 2012, Iordache era de așteptat să lupte pentru medalii de aur individual compus, la bârnă și la sol.

În schimb, a fost împiedicată de fasceita plantară la piciorul stâng și nu a fost clar până în ultimul minut că va putea chiar să concureze la fiecare aparat. A terminat pe locul nouă la individual compus și pe locul șase la bârnă și nu s-a calificat pentru finala de la sol.

„Este foarte, foarte dificil”, a declarat jurnaliștilor Mariana Bitang, antrenoare la lotul României la acea vreme. „A fost cea mai importantă piesă a echipei”.

Acestea vor deveni un laitmotiv pentru Iordache: așteptări mari și apoi accidentări inoportune. A avut succes în competițiile naționale și continentale, câștigând mai multe medalii la Campionatul European decât orice gimnastă, cu excepția Svetlanei Horkina, de trei ori campioană olimpică. Dar, din nou și din nou, titlurile mondiale au ocolit-o.

România a mai avut o șansă să califice cu echipa la Rio: proba olimpică din aprilie 2016. Dar un deget rupt a ținut-o pe Larisa acasă.

Pe măsură ce Larisa și-a revenit după degetul rupt și de la o lovitură la cap câteva luni mai târziu și de la o accidentare la genunchi după aceea, Federația Română de Gimnastică a ales-o pe Catalina Ponor - de cinci ori medaliată olimpică din 2004 și până în 2012 - pentru Rio. Medalia de la individual compus a Larisei la Campionatele Mondiale din 2015 nu a fost suficientă pentru a o califica să concureze la individual compus.

Iordache, în vârstă de 20 de ani și afectată de atâtea accidentări, s-ar fi putut retrage.

Dar nu a făcut-o.

„Sentimentul de a-mi demonstra că sunt mai bună decât cred nu a scăzut niciodată în sufletul meu”, a spus ea luna aceasta, adăugând că a simțit nevoia de a continua să meargă de dragul coechipierelor ei. „Așa că nu am putut lăsa gândurile să mă copleșească și m-am ridicat de fiecare dată”.

Triumf și tragedie

Larisa a dominat mai multe competiții în 2017, câștigând medalii la Cupa Mondială și învingând în Campionatele Naționale. Era favorită la câștigarea aurului la individual compus la Mondiale.

Ea știa, adversarele ei știau și fanii ei știau că aceasta ar putea fi cea mai bună șansă pe care o va avea vreodată.

În prima zi a Campionatelor Mondiale din 2017 ea a fost prezentată în fața unei mulțimi din Montreal, unde Nadia Comăneci făcuse istorie cu 41 de ani înainte.

Undeva în mulțime se afla însăși Nadia care o încuraja. Când Larisa se îndrepta spre podea ca să se încălzească a căzut.

„În acel moment”, a spus ea, „am simțit că toată munca mea și cea a antrenorilor mei a dispărut într-o secundă”.

Tristețea ei a fost surprinsă pe fiecare ecran din arenă în timp ce era dusă pe margine, plângând pe umărul antrenorului ei. Diagnosticul: ruptură de tendon ahilian și erau necesare trei operații. Una după alta au trecut oportunitățile de calificare la Olimpiadă.

Apoi a venit pandemia și amânarea Jocurilor de vară de la Tokyo a spulberat speranțele multor sportivi, dar pentru Larisa a fost un cadou. „Am început să mă gândesc serios că aș putea face asta din nou”, a spus ea.

În octombrie 2020, la trei ani după ruptura de tendon, a fost diagnosticată cu coronavirus. Simptomele ei erau ușoare, dar programul de antrenament a fost dat peste cap din nou.

A participat la campionatele naționale din România în noiembrie, iar Campionatele Europene - ultima ei șansă pentru Jocurile Olimpice - se apropiau repede, în contextul în care nu erau disponibile decât două locuri pentru Tokyo.

Pe 21 aprilie 2021, în dimineața competiției, ea s-a trezit cu dureri abdominale atât de mari încât abia putea sta în picioare.

Medicii i-au sugerat să se retragă din concurs și să meargă la urgențe. Larisa a refuzat.

”Am făcut totul pe riscul meu, pentru că nu puteam să renunț”, a spus ea.

”M-am ridicat, m-am încălzit, m-am obișnuit cu durerea un pic și în mintea mea a fost doar: ai doar câte un exercițiu - poți rezista! Ai trecut prin multe până să ajungi aici și nu ai voie să renunți!”.

Pe rețelele de socializare ea a minimizat boala ca pe o „febră ușoară”. În realitate, ea era aproape în agonie.

Trecând prin ceea ce s-a dovedit a fi o infecție la rinichi - una destul de gravă încât a fost internată în acea noapte - Larisa Iordache s-a calificat în finala de la bârnă din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, gimnasta noastră fiind notată pentru exercițiul ei cu 14.133.

La aterizare, ea s-a accidentat la glezna stângă.

New York Times amintește în final că de la Tokyo lipsește cel mai important fan al Larisei - mama ei, care a murit cu patru săptămâni înainte de ceremonia de deschidere.