​Sportiva norvegiană Maren Lundby a câştigat primul titlu mondial feminin la sărituri cu schiurile de la trambulina mare, miercuri, la Campionatele Mondiale de schi nordic de la Oberstdorf (Germania), care au avut în program în premieră o astfel de probă feminină, informează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Lundby (26 ani), campioană mondială în 2019 la trambulina normală şi medaliată cu argint săptămâna trecută, s-a impus cu un total de 296,6 puncte, după sărituri de 128 m şi 130,5 m. Pe locul secund s-a clasat japoneza Sara Takanashi, cu 287,9 puncte (sărituri de 126 m, respectiv 134 m), podiumul fiind completat de slovena Nika Kriznar, cu 287,1 puncte (126 m, respectiv 129 m).

Takanashi (24 ani) şi-a trecut în palmares a patra sa medalie individuală la Mondiale, însă niciuna nu este de aur. În schimb, Kriznar (20 ani) a cucerit prima sa medalie mondială.

Românca Daniela Haralambie a încheiat pe locul 31, cu 71,9 puncte (săritură de 95 m), ratând calificarea în manşa finală.

Clasament:

1. Maren Lundby (Norvegia) 296,6 puncte (128,0 m + 130,5 m)

2. Sara Takanashi (Japonia) 287,9 puncte (126,0 m + 134,0 m)

3. Nika Kriznar (Slovenia) 287,1 puncte (126,0 m + 129,0 m)

4. Marita Kramer (Austria) 281,9 puncte (126,5 m + 127,5 m)

5. Silje Opseth (Norvegia) 277,1 puncte (124,0 m + 138,0 m)