​Preşedintele Federaţiei europene de atletism (EAA), norvegianul Svein Arne Hansen, a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, după ce în luna martie a suferit un infarct, anunţă Reuters.

Svein Arne HansenFoto: Athletics Weekly

Hansen era preşedintele EAA din 2015, fiind al cincilea şef al organismului atletic european.

''Sunt profund întristat de vestea morţii lui Svein Arne. A fost un adevărat lider, un preşedinte cu viziune, o personalitate carismatică. Am pierdut un mare om'', a declarat Dobromir Karamarinov, preşedintele interimar al EAA.

În martie, Hansen a suferit un atac de cord în timp ce se afla acasă. El a fost testat atunci pentru virusul Covid-19 şi rezultatele au ieşit negative. Norvegianul era de asemenea membru al Consiliului World Athletics.

Hansen a condus şi federaţia sa naţională între 2003 şi 2015, înainte de a prelua conducerea EAA, potrivit Agerpres.