Fostul mare boxer Mike Tyson a povestit un episod întâmplat în 1991, când a fost închis pentru un presupus viol. Pugilistul a ispășit o pedeapsă de 3 ani, din condamnarea de 6 ani, iar pe parcursul detenției a avut parte de mai multe momente neplăcute.

Mike TysonFoto: Twitter

Cel mai grav a avut loc la ceva timp de la momentul încarcerării, când a fost jignit de un alt deținut. Boxerul nu s-a putut abține și l-a lovit.

"A fost o singură dată (n.r. când și-a pierdut cumpătul). Cineva a spus ceva și m-am dus la el și l-am lovit. Eram închiși în celule de multă vreme și cineva a spus ceva care m-a iritat. Nu aveam acces la sala de sport, fiindcă cineva fusese înjunghiat sau ceva de genul ăsta. Eram doar furios și mă simțeam mizerabil", a explicat Mike Tyson, citat de ibtimes.com.

Mike Tyson se declară și în ziua de azi nevinovat pentru violul de care a fost acuzat în 1991. Desiree Washington, în vârstă de 18 ani, a depus plângere împotriva pugilistului, la acea vreme, iar judecătorii l-au găsit vinovat.