Stan Wawrinka nu se mai află la prima tinerețe în tenis (38 de ani), iar acest lucru s-a văzut în meciul cu Adrian Mannarino din runda inaugurală de la Australian Open 2024.

Stanislas WawrinkaFoto: Simon Bruty / AP / Profimedia

>> Australian Open 2024: Jaqueline Cristian, învinsă în primul tur de o jucătoare importantă din WTA

Stan Wawrinka, învins cu 6-0 în decisiv de Adrian Mannarino

Campion la Melbourne în 2014, Wawrinka (56 ATP) a impresionat din noul cu reverul său cu o mână și conducea după trei seturi, scor 4-6, 6-3, 7-5.

Elvețianul nu a mai reușit să țină pasul în ultimele seturi și Mannarino s-a impus cu 6-3, 6-0. Partida de pe Kia Arena a durat trei ore și 37 de minute.

Reamintim că Wawrinka a petrecut trei ani consecutivi în Top 4 mondial între 2014 și 2016. Elvețianul are 16 titluri ATP în palmares și un aur olimpic la dublu masculin, pe care l-a obținut la Beijing 2008 împreună cu Roger Federer.

Titlurile majore câștigate de Stan: Australian Open (2014), Roland Garros (2015) și US Open (2016).

  • Francezul Mannarino (favorit 20) va da în runda următoare peste Jaume Munar (83 ATP), după ce ibericul l-a surclasat pe rusul Alexander Shevchenko, scor 6-3, 6-3, 6-1.

d

Sursă video: Eurosport

Australian Open 2024 are loc în perioada 14-28 ianuarie. Campionii en-titre sunt Novak Djokovic și Aryna Sabalenka.