Filip Peliwo nu este un nume care să spună multe iubitorilor de tenis, dar ocupantul locului 463 din ierarhia ATP a ieșit în evidență cu un interviu pentru Puntodebreak.

Filip PeliwoFoto: DPPI Media / Alamy / Alamy / Profimedia

Filip Peliwo vorbește despre mafia pariurilor din tenis

Sportivul născut la Vancouver (dar care reprezintă Polonia începând din 2022) vorbește clar pentru sursa citată despre mafia pariurilor existentă în tenis.

În vârstă de 29 de ani, Filip nu a fost prezent vreodată pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.

Sportivul povestește cum în acest sezon a primit o ofertă de sponsorizare aparte, iar după ce a încercat să afle mai multe detalii a ajuns la miezul problemei: a primit o ofertă cuprinsă între 3000 și 5000 de euro pentru a pierde un meci.

L-a anunțat pe directorul turneului unde se afla în acel moment, iar până la colaborarea cu ITIA (n.r. Agentia Internationala pentru Integritate in Tenis) a mai fost doar un singur pas.

Filip Peliwo precizează că respectivele persoane care i-au oferit bani ca să piardă i-au spus că mai mulți jucători din TOP 600 ATP au asemenea practici.

„Aș spune că maxim 20% din cei care o fac sunt prinși”, a fost de părere Peliwo.

„Sunt convins că există oameni care trăiesc din meciurile trucate”, a conchis ocupantul locului 463 în ierarhia mondială.

În toată cariera, Filip a câștigat $383,417 din premiile din tenis. El este jucător profesionist din sezonul 2013.