Marie Bouzkova și Katerina Siniakova se vor întâlni în finala turneului „WTA 250” de la Nanchang, cele două cehoaice obținând sâmbătă victorii împotriva unor jucătoare promițătoare din circuitul feminin.

Marie BouzkovaFoto: CTK / Alamy / Alamy / Profimedia

Marie Bouzkova - Katerina Siniakova, în finala WTA Nanchang

Bouzkova (29 WTA / favorită 3) a învins-o pe rusoaica Diana Schnaider (72 WTA / 19 ani), scor 7-6(5), 6-2. Meciul a durat o oră și 40 de minute.

Siniakova (60 WTA / fostă lideră WTA la dublu) a avut nevoie de două ore și șapte minute pentru a trece de Leylah Fernandez (43 WTA / finalistă US Open 2021), scor 7-5, 6-4.

De știut:

  • Siniakova și Fernandez au jucat și săptămâna trecută, la Hong Kong, iar canadianca s-a impus atunci cu 3-6, 6-4, 6-4.
  • Marie și Katerina s-au mai întâlnit o singură dată, iar Siniakova a avut câștig de cauză: 6-0, 4-6, 6-2 la Roland Garros 2021.

Jiangxi Open are loc în perioada 16-22 octombrie la Nanchang (China) și se joacă pe hard. Turneul face parte din categoria WTA 250, are premii totale în valoare de $259.303, iar campioana en-titre este Rebecca Peterson (2019).