Maria Sharapova nu a fost o sportivă înzestrată cu prea multe calități tehnice, dar a compensat prin munca depusă și prin puterea ei mentală. Cel puțin asta spune Max Eisenbud, cel care a fost agentul rusoaicei încă de când aceasta avea doar 12 ani.

Maria SharapovaFoto: Anthony Harvey / Shutterstock Editorial / Profimedia

Maria Sharapova este cea mai slabă sportivă care a câștigat un Grand Slam, crede agentul Max Eisenbud

Câștigătoare a 5 trofee de Grand Slam, Maria s-a retras din tenis la 32 de ani (la începutul anului 2020), iar fostul ei agent a vorbit despre cum a reușit sportiva născută la Nyagan să se lupte cu jucătoare mai talentate decât ea.

„Pe lângă faptul că a fost o jucătoare uimitoare de la 11 ani, când am văzut-o pentru prima dată, Maria Sharapova a fost mereu pusă pe treabă, a știut mereu ce are de făcut și și-a dedicat tot timpul și toată energia pentru a deveni cea mai bună versiune a ei.

Le spun oamenilor mereu că, probabil, ea este cea mai slabă sportivă, și i-aș spune-o și dacă ar fi aici, cea mai slabă sportivă care a câștigat vreodată un Grand Slam. Nu putea să arunce mingea, nu știa să trimită un passing, nu știa să lovească, dar a găsit calea.

Cred că a fost cea mai puternică jucătoare din punct de vedere mental, din tenis. Și aș pune-o pe această listă alături de toți marii campioni, pentru că ea nu a fost o așa bună sportivă, precum ceilalți. Știa că vrea să facă performanță, atât pe teren, cât și în afara lui. A fost o tânără uimitoare!” - Max Eisenbud, la The Tennis Podcast, citat de Sportskeeda.

​Cine este Maria Sharapova

​În vârstă de 36 de ani, Maria Sharapova s-a născut la Nyagan, Rusia, iar domiciliul îl are de ani buni în Bradenton, Florida, SUA.

A câștigat de-a lungul carierei 5 titluri de Grand Slam (Australian Open 2008, Roland Garros 2012, 2014), Wimbledon (2004) și US Open (2006). Doar din tenis, aceasta a adunat $38.777.962.

Ultima parte a carierei a fost una departe de strălucirea cu care ne obișnuise Masha.

Pe 7 martie 2016, la Los Angeles, Maria Sharapova a anunțat că a fost depistată pozitiv cu meldonium, substanță care devenise interzisă de la 1 ianuarie același an.

După ispășirea suspendării, Sharapova nu a mai revenit niciodată la forma de odinioară, ea zbătându-se în anonimat din punct de vedere al rezultatelor sportive. În cele din urmă, a decis să se retragă din tenis.

Rusoaica are peste 4.4 milioane de urmăritori pe Instagram, iar în această vară a născut un băiețel pe nume Theodore.