Aliaksandra Sasnovich a reușit să mai elimine o campioană de Grand Slam la actuala ediție de la Indian Wells (după Emma Răducanu), sportiva care ocupă locul 100 WTA învingând-o, scor 7-5, 6-4, pe Simona Halep în turul al treilea. La finalul duelului, Sasnovich i-a distrat pe spectatori după ce a declarat că și-a cumpărat deja biletele de avion pentru întoarcerea acasă.

Aliaksandra SasnovichFoto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

"Este foarte distractiv, pentru că atunci când am văzut sfertul de tablou, am văzut trei campioane de Grand Slam. A fost distractiv pentru mine. Am jucat azi împotriva Simonei, e o mare campioană, am fost foarte nervoasă la final pentru că doream atât de mult să câştig.

Mi-am luat bilete pentru acasă, erau 30% la sută şanse pentru mine să câştig, 70% pentru ea. Mi-am zis OK, intru pe teren, mă bucur de joc, dar să câştig?

Uau! Mi-am cumpărat deja biletele, am vrut să schimb ceva înainte de primul tur, le-am schimbat şi data viitoare o să fac la fel"- Aliaksandra Sasnovich, la interviul de pe teren, citată de News.ro.

Simona Halep a părăsit turneul de la Indian Wells în turul al treilea, la capătul unui meci în care a făcut destule cadouri adversarei și în care a arătat o stare de nervozitate care i-a întunecat gândurile în momentele importante.

Aliaksandra Sasnovich (100 WTA) a arătat că victoria cu Emma Răducanu (din turul al doilea) nu a fost una întâmplătoare, iar succesul contra Simonei (7-5, 6-4) a fost unul pe deplin meritat. Partida a durat o oră și 37 de minute de joc.