Jelena Ostapenko (43 WTA) a reușit să câștige trofeul de la Eastbourne, acesta fiind primul titlu cucerit pe iarbă de fosta campioană de la Roland Garros. În marea finală, Jelena a trecut în două seturi, scor 6-3, 6-3, de Anett Kontaveit (27 WTA).

Jelena OstapenkoFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Finala a durat o oră și 5 minute și a fost la discreția sportivei din Letonia.

Este al patrulea titlu WTA din cariera sportivei de 24 de ani: 2021 - Eastbourne, 2019 - Luxembourg, 2017 - Roland Garros, Seoul.

"Viking International Eastbourne" a avut loc în perioada 21-26 iunie, pe iarbă, și a fost un turneu pregătitor pentru Wimbledon. Competiția a avut premii totale în valoare de $565.530 și a făcut parte din categoria "WTA 500".