A debutat în noul sezon direct la Australian Open, Grand Slam unde a ajuns până în semifinale. Roger Federer continuă să conteze la cel mai înalt nivel, cu toate că în vara acestui an va împlini 39 de ani. Elvețianul a făcut unele precizări în legătură cu programul pe care-l va avea în 2020: totul este discutat cu familia.

HotNews.roFoto: Hotnews

Roger a avut probleme fizice în semifinala cu Djokovic de la Australian Open, dar a reușit să se recupereze la timp pentru a juca demonstrativul cu Rafael Nadal din Africa de Sud.

Cum își calculează pașii

"Va urma o perioadă mai lungă în care nu vom mai călători. Discut cu Mirka (n.r. soția sa) despre cum putem găsi cea mai ușoară soluție pentru copii și pentru tenisul meu în același timp. De câțiva ani încoace, am reușit să aducem un pic mai multă stabilitate.

Încercăm să rămânem într-un loc cu familia pentru o perioadă mai îndelungată. De aceea am sărit pentru ATP Cup (s-a jucat în Australia), pentru a rămâne cât mai mult timp în Dubai" - Roger Federer, pentru Tennis Shot.

Cum va arăta programul lui Federer în 2020

*Sigur, în acesta vor putea apărea unele ajustări, în funcție de mai mulți factori (oboseală, accidentări, familie, etc).

Februarie

Dubai Duty Free Tennis Championships (17 - 29 februarie) / Este campionul en-titre, are destule puncte de apărat.

Martie & aprilie

Indian Wells - BNP Paribas Open (9 - 22 martie)

Miami Open (25 martie - 5 aprilie)

Mai

Mutua Madrid Open (4 - 10 mai)

Internazionali BNL d’Italia (11 - 17 mai)

Roland Garros (24 mai - 7 iunie)

Iunie

Noventi Open, Halle (13 - 21 iunie)

Iulie

Wimbledon (29 iunie - 12 iulie)

Jocurile Olimpice de la Tokyo (24 iulie - 9 august)

August

Cincinnati - Western and Southern Open (15 - 23 august)

US Open (31 august - 13 septembrie)

Septembrie

Laver Cup (25 - 27 septembrie)

Octombrie

Swiss Indoors Basel (19 - 27 octombrie)

Noiembrie

ATP Finals, London (dacă va fi cazul și va obține calificarea).

  • Roger Federer în 2020: 5 victorii și o înfrângere. $714.792 bani câștigați doar din tenis.
  • Roger Federer în întreaga carieră: 1.242 victorii și 271 de înfrângeri. 103 titluri, dintre acestea 20 fiind de Grand Slam (record absolut). A adunat în total $129.946.683 din sportul alb.
  • Născut pe 8 august 1981, la Basel, are 1.85 metri și 85 de kg. Este antrenat de Ivan Ljubicic și Severin Luthi.